500.000 de lei pentru reabilitarea termica a unui bloc de locuinte din Cluj-Napoca
Ni se aduce la cunostina ca BCR a acordat primul credit de reabilitare termica a unui bloc de locuinte, suma imprumutata fiind de 500.000 lei. Cladirea se afla in Cluj-Napoca, are noua etaje, trei scari si 120 de apartamente.
Banca Comerciala Romana acorda astfel de credite in baza subventiei semnate cu Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, privind plata dobanzii subventionate aferenta creditelor bancare cu garantie guvernamentala pentru reabilitarea termica a cladirilor de locuit.
De astfel de imprumuturi pot beneficia atat asociatiile de proprietari cat si persoanele fizice.
Cetatenii urbei clujene se pot mandri cu faptul ca programul de reabilitare termica a locuintelor incepe aici si nu in Bucuresti, notorie fiind competitie dintre cele doua centre urbane.
„Suntem extrem de bucurosi ca am reusit sa realizam acest parteneriat. Reducerea costurilor la caldura impreuna cu avantajele subventionarii dobanzii au convins fiecare proprietar de apartament. Un alt avantaj este si eliminarea impozitului pe cladiri pentru toti proprietarii pentru minim 5 ani. Estimam ca, in urma acestor lucrari, facturile noastre vor scadea cu circa 40%“, spune Ioan Catana, presedintele asociatiei de proprietari clujene.
Creditele de eficientizare termica acordate de Banca Comerciala Romana pot fi accesate pentru reabilitarea termica a anvelopei cladirii si instalatiilor aferente, pentru repararea sau achizitionarea cu montaj a unei centrale termice de bloc sau pentru o locuinta individuala, pentru lucrari de termo-hidroizolare a acoperisului/terasei si, nu in ultimul rand, pentru lucrari de inlocuire a tamplariei exterioare cu tamplarie performanta din punct de vedere energetic.
„Oferim consiliere pentru intocmirea dosarului de finantare. Pe langă creditul propriu-zis, propunem clientilor persoane fizice si asociatii de proprietari, un pachet complet de produse si servicii bancare. Astfel, pentru asociatiile de proprietari, pachetul contine gratuitatea tuturor operatiunilor intrabancare, abonament la serviciul de efectuare plati prin canale alternative fara comision lunar si carduri de debit fara comision anual, precum si dobanzi preferentiale la constituirea depozitelor in lei la o luna. De asemenea, oferim firmelor de constructii care iau parte la programul de reabilitare termica a locuintelor dobanzi avantajoase pentru sumele constituite ca garantie de buna executie a lucrarilor“, afirma Romulus Pop, director regional retail BCR, Regiunea Nord Vest.
Creditul de reabilitare termica se acorda pe o perioada de pana la 5 ani, dobanda fiind subventionata integral de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului.
Asociatiile de proprietari interesate de imprumuturile acordate de BCR trebuie sa solicite, in prealabil, o expertiza tehnica si un audit energetic, urmatorul pas fiind prezentarea la institutia financiara a documentatiei necesare aprobarii creditului.
Sursa: Imopedia.ro
Echipa BLITZ Imobiliare – moderator Georgian Sas
Fara comentarii
adauga comentariu