A fost aprobat Plafonul pentru Prima Casă. Ministerul Finanațelor anunță modificări

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Guvernul României a aprobat plafonul de garantare aferent programului Prima Casă. Astfel, suma alocată de Ministerul Finanțelor este de 2 miliarde de lei, la nivelul anului precedent, dar în scădere semnificativă față de anii anteriori. Specialiștii Blitz Imobiliare au analizat acest trend descrescător pe termen lung și îl pun pe seama diversificării portofoliului de produse clasice de creditare imobiliară.

Finanţatorii participanţi în program sunt: BRD, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit, Garanti, Piraeus Bank, Marfin, Credit Agricole şi Leumi Bank.

”Dintre băncile cu care Departamentul de Consultanță Financiar-Bancară Blitz are relații la nivelul municipiului Cluj-Napoca, BT, BRD, BCR și ING își vor menține aceleași plafoane de fonduri. Dintre colaboratori, Garanti Bank spre exemplu anul trecut a ales să orienteze fondurile acestui program spre municipii din alte județe – Alba, Sibiu, Bistrița-Năsăud, pentru a stimula și acolo piața imobiliară”, menționează Camelia Narița, Chief Fiancial Adviser Blitz.

Programul Prima Casă va suferi noi modificări

Ministrul Finanțelor a anunțat că se dorește ca acest program să devină mai social, mai accesibil pentru tinerii cu venituri mici. În acest sens au fost pregătite o serie de modificări pe care Ministerul Finanțelor la va anunța până la sfârșitul lunii februarie. Astfel, potrivit ministrului, vor apărea modificări în ceea ce privește suprafața locuinței ce urmează să fie achiziționată în cadrul programului. De asemenea, programul Prima Casă va fi accesibil și tinerilor cu venituri mai mici.

În acest moment, cele două plafoane maxime de finanțare sunt 57.000 euro pentru locuințe care au autorizație de construcție obținută înainte de anul 2010 și 66.500 euro pentru locuințe care au autorizație de construcție obținută după anul 2010.

De la lansarea Programului, în anul 2009, şi până la finalul lunii decembrie 2018 au fost acordate 267.752 garanţii şi promisiuni de garantare, în valoare totală de 23,7 miliarde de lei.

Programul Prima Casă, 10 ani de la lansare

Anul acesta programul Prima Casă aniversează zece ani de la lansare, așadar am profitat de această ocazie aniversară pentru a află opinia specialiștilor Blitz Imobiliare cu privire la impactul acestui program, și perspectivele sale reale în piața imobiliară a viitorului.

Lansat în mai 2009, acest program guvernamental a fost inițial destinat sprijinirii persoanelor care achiziționează pentru prima dată o locuință și nu au beneficiat în trecut de credit ipotecar. Cu alte cuvinte, s-a dorit la vremea respectivă să fie un sprijin, un colac de salvare, atât pentru domeniul construcțiilor, puternic lovit de criză, cât și pentru o categorie largă de consumatori, care nu puteau face față exigențelor de creditare ale instituțiilor de credit.

”Altfel spus, ​Programul Prima Casă a reprezentat la vremea respectivă o șansă în plus pentru potențialii clienți care beneficiau de fonduri reduse pentru achiziționarea unei locuințe; s-a urmărit astfel, ca o pârghie socială, să-i ferească de fluctuațiile dobânzilor din piața bancară, precum și de necesitatea unei sume consistente ca avans la cumpărare” ne-a declarat Camelia Narița, Chief Financial Adviser Blitz.

În mod firesc, adaptându-se nevoilor consumatorilor, programul a suferit repetate modificări legislative, fiind ”relansat” în mai multe ocazii. Totodată, specialiștii Blitz Imobiliare, pe baza informațiilor disponibile, estimează că 2021 este ultimul an în care va mai fi disponibil, cel puțin sub forma actuală.

Clienții care iau în calcul accesarea programului Prima Casă sunt sfătuiți, ca pe lângă toate aceste aspecte menționate până acum, să ia în considerare și disponibilitatea fondurilor, dar și ofertele mai multor instituții bancare. Iar pentru viitorii cumpărători care au venituri mai mari există și alte opțiuni, poate chiar mai potrivite pe termen lung. În acest sens, specialiștii Blitz din cadrul departamentului de Consultanță Financiar Bancară vă stau la dispoziție cu sfaturi utile și informații actualizate pentru a lua cea mai bună decizie în ceea ce privește banca și produsul de creditare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *