Conflict deschis in constructii. Este polistirenul nociv? Vezi reactia producatorilor!
Ca urmare a declaratiilor sefului arhitectilor, Mircea Ochinciuc, care spunea ca polistirenul n-ar fi cea mai fericita alegere pentru izolatiile termice ale imobilelor, producatorii de polistiren au reactionat prompt. Mai ales ca s-a produs o adevarata isterie atat in randul beneficiarilor cat si primarilor ce au izolat termic sute de blocuri in localitatile pe care le conduc.
Astfel, membrii ROMEPS, Asociatia Producatorilor de Polistiren Expandat din Romania, au precizat ca polistirenul expandat (EPS) este un material netoxic, inert si care poate fi reciclat. Aceste elemente fac din polistiren cel mai ecologic material pentru termo-izolatii de pe piata. Pe de alta parte, Asociatia il ataca dur pe Mircea Ochinciuc, seful Ordinului Arhitectilor din Romania, filiala Bucuresti, considerand declaratiile sale drept rauvoitoare, lipsite de profesionalism si de fundament tehnic.
“Aceste consideratii, mai degraba personale, faceau referire atat la utilizarea polistirenului expandat in lucrarile de termoizolatii cat si la anumite presupuse efecte ulterioare… Tot in acest context, mentionam ca polistirenul expandat (EPS) nu contine substante care sa duca la atragerea de daunatori, iar respectarea instructiunilor de aplicare ale termosistemelor nu ar permite un astfel de fenomen”, arata comunicatul ROMEPS.
Piata europeana arata o deschidere evidenta fata de polistiren ca material folosit pe scara tot mai larga in constructii, atat la termoizolatii cat si, de exemplu, la constructia de drumuri si autostrazi, atat pentru calitatile sale ecologice, cat si pentru rezistenta in timp.
Reactia celor de la ROMEPS are darul in primul rand de a calma spiritele in randul consumatorilor, insa razboiul deja deschis trebuie sa aiba o finalitate. In acest sens se cauta variante juridice de amendare a declaratiilor denigratoare, ce pot provoca daune financiare companiilor producatoare. Asa va fi si in cazul lui Mircea Ochinciuc si a institutiei pe care o conduce, carora, in prima faza, li s-a cerut o pozitie oficiala in acest caz.
Sursa: www. incomemagazin.ro
Echipa Blitz Imobiliare, Leonard M.
Fara comentarii
adauga comentariu