De ce scapă greu băncile de apartamentele executate?
Preţurile apartamentelor din Bucureşti scoase la licitaţie de către bănci sunt mai mici cu doar 7% decât cele solicitate de proprietari. Dacă proprietarii mai pot lăsa la preţ în urma negocierii, la licitaţii preţurile de achiziţie pot fi chiar mai mari.
Cei care speră să facă o afacere bună prin achiziţia unor apartamente executate silit şi scoase la licitaţie de către bănci ar trebui să stea cu ochii în patru pe site-urile de profil pentru a prinde puţinele oferte cu adevărat avantajoase, în condiţiile în care, în medie, preţurile băncilor sunt mai mici cu doar 7% decât cele solicitate de proprietarii din Bucureşti, arată o analiză a Ziarului Financiar.
Din anunţurile cu licitaţii au fost selectate zece apartamente de două şi trei camere din diverse zone ale Capitalei propuse de bănci spre vânzare în următoarele săptămâni. Pentu comparaţie, au fost căutate alte zece apartamente în aceleaşi zone, cu suprafeţe apropiate, scoase la vânzare de către proprietari. Ulterior au fost calculate preţurile solicitate pe metru pătrat de ambele categorii de ofertanţi şi valorile obţinute au fost comparate.
Sursa: Mediafax
Fara comentarii
adauga comentariu