Noua Lege a Cadastrului si Publicitatii Imobiliare, reduce taxele de intabulare!

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Cheltuielile de intabulare, conform Legii Cadastrului si Publicitatii Imobiliare, vor fi reduse de la 1.000 de lei pana la 26 de lei, din care 18 lei declaratia la notar si 8 lei copia legalizata a titlului de proprietate.

Modificarea Legii Cadastrului si Publicitatii Imobiliare, o initiativa a Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania, era o necesitate, pentru ca erau cazuri in care costurile de intabulare erau mai mari decat valoarea terenului in sine. Astfel, proprietarii au acum posibilitatea sa-si intabuleze terenurile pe baza vechilor planuri parcelare pe baza numerelor topografice.

“Articolul 58 din Legea modificata ne permite sa intabulam titlurile de proprietate tuturor proprietarilor de terenuri, fara a mai face planul cadastral. Numarul topografic este esential, iar scara la care este eliberat titlul de proprietate trebuie sa fie 1:2880, scara vechilor carti funciare. Suprafetele din titlul de proprietate trebuie sa se potriveasca cu descrierea numarului topografic din cartea funciara si nu trebuie sa exceada limitele. Nu mai este importanta data eliberarii titlului de proprietate”, a declarat Marinela Baba, presedinte al Camerei Notarilor Publici din Bihor.

Aceste precizari ale doamnei notar sunt cu atat mai importante cu cat situatia la nivelul judetului pe care-l reprezinta era una aparte. Planurile parcelare dupa care lucreaza Oficiul Cadastral Teritorial Bihor si notarii publici au fost intocmite pe vremea Imperiului Austro-Ungar, in jurul anului 1890, atunci cand s-au intocmit planurile topografice pentru intreg Ardealul.

Sursa: www.incomemagazine.ro

Echipa Blitz Imobiliare, Leonard M.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *