Nu se mai acorda subventii pentru construirea de locuinte prin credit ipotecar
Guvernul a decis. Nu se vor mai acorda subventii pentru construirea de locuinte prin credit ipotecar. Argumentul eminentelor cenusii care ne conduc este ca veniturile bugetului sunt insuficiente pentru a sustine acest program.
Vor mai beneficia de acest sprijin financiar doar cetatenii care au depus deja cererile.
Subventia pentru construirea unei locuinte prin credit ipotecar este in cuantum de 30% din costurile de constructie a acesteia, dar nu mai mult decat valoarea echivalenta in lei a 15.000 de euro si nu mai mult decat valoarea creditului ipotecar contractat.
Programul prin care se acorda acest ajutor este derulat prin autoritatile administratiei publice locale, subventia fiind acordata de Ministerului Dezvoltarii.
Guvernul justifica eliminarea subventiei in regim de urgenta prin necesitatea diminuarii sumelor acordate pentru constructia de locuinte si degrevarea bugetului de stat de plata subventiei, din cauza efectelor negative pe care inca le produce criza economica.
Actul normativ releva in acelasi timp ca, pana in prezent, de la bugetul de stat nu au putut fi decontate subventiile solicitate la plata de catre consiliile locale pentru locuintele finalizate.
“Criza economica a condus la scaderea preturilor materialelor de constructii si implicit a locuintelor nou construite. In aceasta situatie, raportul intre costul de constructie si veniturile potentialilor beneficiari nu mai impune interventia directa a statului, mai ales in conditiile in care veniturile la bugetul de stat sunt insuficiente“, se arata in nota de fundamentare a proiectului.
Sursa: Money.ro
Echipa BLITZ Imobiliare
Fara comentarii
adauga comentariu