Padure-parc si gradina agrobotanica in Zorilor- noul proiect al Primariei Cluj-Napoca!
Consiliul de Administratie al USAMV( Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara) si Senatul Universitatii au aprobat asocierea cu Consiliul Local Cluj-Napoca pentru amenajarea unui parc tematic in zona situata intre cartierul Zorilor si campusul Hasdeu. In cadrul acestui acord, USAMV va pune la dispozitie primariei pentru o perioada initiala de 10 ani, o suprafata de 6 hectare de teren, primaria ocupandu-se cu amenajarea acesteia.
“Amenajarea padurii-parc si a gradinii agrobotanice se va realiza in doua etape. In prima etapa se va realiza un parc public pentru toti cetatenii municipiului, dar cu precadere pentru cei din Zorilor, pentru ca in aceasta zona nu exista niciun parc la ora actuala. In cea de-a doua etapa, se va amenaja o gradina agrobotanica la nivel european, cu acces controlat, care va fi cu siguranta una dintre cele mai agreabile destinatii pentru petrecerea timpului liber din municipiul nostru”, a declarat Radu Moisin, primarul interimar al municipiului Cluj-Napoca.
Termenul de executie a lucrarilor de amenajare a padurii-parc va fi de 3 luni, iar a gradinii agrobotanice de 9 luni(pana la finele lui 2012).
“Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara avea in plan de mai mult timp amenajarea acestui parc, proiect care ar fi urmat sa fie realizat in urmatorii ani. Ma bucur ca am reusit, impreuna cu Primaria, sa realizam mai repede acest proiect. In acest context, am considerat necesar sa ne valorificam si gradina botanica”, a precizat Doru Pamfil, rectorul USAMV.
Sursa: www.stiridecluj.ro
Echipa Blitz Imobiliare, moderator Leonard M.
Fara comentarii
adauga comentariu