Piata terenurilor este problematica si contradictorie
Conform indicelui imobiliar realizat de compania de evaluare Darian, preturile terenurilor, la nivel national, au scazut, in primul semestru al acestui an, cu aproximativ 18% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, si cu 7% fata de a doua perioada a anului 2010.
In Bucuresti, preturile au scazut cu aproximativ 15% in semestrul I din 2011 comparativ cu semestrul I din 2010, si respectiv cu 5% comparativ cu semestrul II din 2010.
Terenurile din zona ultracentrala a Capitalei se tranzactioneaza la preturi cuprinse intre 1.200 si 1.700 de euro/mp, preturi constante comparativ cu semestrul al doilea al anului trecut, in timp ce in zonele marginase preturile au fost cuprinse intre 30 si 120 de euro/mp, o scadere, in medie, de aproximativ 17% in primul semestru din acest an fata de ultimele sase luni din 2010.
De remarcat este faptul ca exista orase in care cresterea pe acest segment a inceput deja. Este vorba de Targu Mures, pentru care – desi comparativ cu semestrul I din 2010 s-a inregistrat o scadere de aproximativ 12% -, in ultimele sase luni preturile au crescut cu aproximativ 6%. Acolo preturile pleaca de la 10 euro/mp in zonele periferice si poate ajunge la circa 400 euro/mp in centru.
La fel si in Miercurea Ciuc, daca raportat la 12 luni preturile au ramas relativ neschimbate, pentru ultimele sase luni s-a inregistrat o crestere de 6%.
O situatie similara s-a inregistrat si la Galaţi, unde comparativ cu semestrul I din 2010 scaderea a fost de 3%, in timp ce comparativ cu S2 2010 s-a inregistrat o crestere de aproximativ 8%.
“La Cluj Napoca, desi comparativ cu semestrul I din 2010 scaderea a fost de aproximativ 11%, in primul semestru al acestui an, se constata ca preturile au ramas relativ neschimbate“, sustine Adrian Crivii, presedintele Darian.
In ciuda datelor furnizate de aceasta companie de evaluare, lucrurile sunt complicate si contradictorii.
Potrivit ultimului studiu Colliers, putem vorbi deja despre o revenire a pietei terenurilor, lucru care s-a tradus printr-un numar foarte mare de potentiali cumparatori. Aceasta situatie a determinat mai multi proprietari sa isi scoata terenurile la vanzare si sa fie încrezatori ca pot obţine pretul dorit pentru proprietatile foarte bune.
Exista, totusi, si proprietari care considera ca nu este momentul potrivit sa vanda acum, motiv pentru care prefera asocierile.
De cele mai multe ori, in aceasta categorie intra investitorii care au suprafete mari de pamant, dar nu dispun de finantarea necesara pentru a dezvolta ceva pe ele. Astfel, ei aleg parteneriate de tip joint venture.
Totusi, cererea pare sa se fi indreptat mai ales catre anumite categorii de terenuri: cele cu destinatie de retail sau pentru dezvoltare de cladiri de birouri. Hypermarket-urile, discounterii si magazinele de bricolaj au fost de departe cei mai activi cumparatori de terenuri, vizand orase cu peste 100.000 de locuitori sau cu 30-50.000 locuitori pentru formatele mici.
Kaufland si Dedeman au fost cei mai agresivi in a-si asigura zone bune, fie direct, fie prin parteneriate cu dezvoltatori.
Dezvoltatorii de birouri au cautat si ei terenuri, dar raman foarte selectivi.
Chiar daca daca piata pare sa fie mai dinamica, acest lucru nu s-a resimtit si in pret, care nu a inregistrat evolutii spectaculoase in ultimele sase luni, ci mai degraba s-a stabilizat. Per total, preturile terenurilor au ajuns la valorile anilor 2004-2005.
Sursa: Capital
Echipa BLITZ Imobiliare – moderator Georgian Sas
Fara comentarii
adauga comentariu