“Prima Casa” a generat 60% din creditele ipotecare acordate in 2010

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Conform ultimului raport BNR asupra Stabilitatii Financiare, fluxul de credite ipotecare acordate populatiei de la inceputul lui 2010 pana in luna iunie a acestui an de catre banci si IFN a fost de circa 13,6 miliarde de lei.

Suntem informati, in aceeasi ordine de idei, ca programul guvernamental Prima Casa a generat, anul trecut, nu mai putin de 60% din fluxul de credite imobiliare, suma totala a imprumuturilor ajungand la 3,9 miliarde de lei.

In ciuda faptului ca Prima Casa a temperat in mod considerabil devalorizarea proprietatilor rezidentiale, ieftinirea nu a fost anulata completamente, sistemul financiar si piata imobiliara fiind, in continuare, foarte vulnerabile.

In aceasta ordine de idei, remarcam faptul ca punctele slabe ale intregului sistem sunt ponderea prea ridicata a creditelor ipotecare in bilantul bancilor si riscul diminuarii calitatii acestor expuneri, ca sa nu mai vorbim de continua si constanta devalorizare a activelor imobiliare.

Se pare ca  portofoliul de credite garantate cu ipoteci detinut de banci si IFN este in crestere. Stocul creditelor de acest tip insumeaza aproximativ 138 de miliarde de lei (54% din totalul creditelor acordate populatiei si 66% din creditele acordate firmelor in iunie 2011). Totodata, politica bancilor de a solicita garantii ipotecare pentru protejarea contra riscului de credit a avut rezultate modeste.

Volumul creditelor neperformante garantate cu ipoteci s-a dublat de la inceputul anului 2010 pana in iunie 2011, in timp ce volumul tuturor creditelor neperformante acordate companiilor si populatiei s-a majorat in acelasi interval cu 65%.

Rata de neperformanta a creditelor ipotecare acordate populatiei de catre banci a crescut in perioada decembrie 2009-iunie 2011 de la 3,9% la 6,8%, dar ritmul s-a temperat. Numarul persoanelor fizice care s-au aflat pentru prima data in situatia de a nu-si putea rambursa creditul de la inceputul anului 2010 pana in iunie 2011 s-a restrans cu 14% fata de perioada anterioara similara (inceputul anului 2009 pana in iunie 2010).

Creditele ipotecare in valuta au consemnat o rata de neperformanta superioara celor in lei (6,8%, fata de 6,4% in iunie 2011). Cele mai riscante s-au dovedit creditele in CHF (cu o rata de neperformanta de 11,4% in iunie 2011) si cele acordate in anul 2008, cand s-a inregistrat perioada de maxim al preturilor activelor imobiliare.

Sursa: Financiarul.com

Echipa BLITZ Imobiliare – moderator Georgian Sas

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *