“Prima Casa” tine in viata piata creditelor ipotecare
Conform ultimului raport BNR, au fost acordate, in luna august, credite ipotecare in valoare de 90 milioane euro, soldul total (sau valoarea imprumuturilor ramase de rambursat) urcand la echivalentul a 7,3 miliarde de euro, sustinut de finantarile acordate de banci cu garantia statului.
In aceasta ordine de idei, ni se aduce la cunostinta ca soldul creditelor acordate pentru achizitia de locuinte a urcat cu aproape 720 milioane de euro in ultimul an si cu peste 2 miliarde de euro de la finele anului 2008.
“Creditele acordate prin programul «Prima casa» sunt in continuare vedeta creditelor imobiliare, proportia acestora fiind de peste 60% din totalul vanzărilor“, spune Adrian Jantea, director de promovare si distributie persoane fizice in cadrul BRD.
Aproximativ 46.000 de persoane au luat credite ipotecare garantate de stat prin intermediul Prima Casa de la inceputul programului, la jumatatea anului 2009, si pana in prezent. Aceste imprumuturi au o valoare cumulata de 1,8 miliarde de euro. Cresterea soldului finantarilor imobiliare reflecta destul de clar nivelul vanzarilor noi, in conditiile in care rambursarile sunt foarte mici, avand in vedere ca aceste credite sunt acordate de obicei pe perioade foarte lungi, de pana la 30 de ani.
Clientii prefera creditele in valuta datorita costurilor semnificativ mai mici, astfel ca la sfarsitul lunii trecute finantarile in euro si alte valute cumulau 6,92 mld. euro, adica 95% din totalul finantarilor.
“Creditele pe termen lung sunt in valuta deoarece aici exista foarte clar tentatia dobanzilor mici“, afirma Nicolae Surdu, directorul general al Bancii Carpatica.
Diferenta dintre dobanda medie in lei si cea in euro este de peste trei puncte procentuale, de la aproape 10% la 6,5% pe an, potrivit datelor BNR.
De exemplu, un credit de 40.000 de euro sau echivalent diferenta dintre rata lunara la un credit in lei si unul in euro este de circa 85 de euro. Pe o perioada de 30 de ani clientul plateste 30.000 de euro in plus la banca.
BNR pregateste insa un nou regulament care vizeaza restrictionarea creditarii in valuta, vazuta ca un factor de risc major pentru economie. Bancherii vor fi obligati sa solicite un avans de cel putin 25% la creditele ipotecare in valuta, in timp ce creditele de consum vor fi acordate cu garantii de cel putin 133% din valoarea finantarii.
Totodata, bancile vor trebui sa faca scenarii de risc si sa ia in calcul o depreciere de 37% a cursului de schimb leu-euro pe parcursul perioadei de creditare in momentul in care stabilesc gradul maxim de indatorare (ponderea ratei lunare in venitul clientului). Sumele pe care clientii le vor putea contracta vor scadea intr-un asemenea scenariu.
“Din informatiile pe care le avem, creditele din programul «Prima casa» nu vor intra sub incidenta acestor masuri ale Bancii Nationale, dar pentru celelalte credite evident va fi un impact si piata va avea nevoie de un anumit timp pentru a le absorbi“, a precizat Jantea.
Sursa: Imopedia.ro
Echipa BLITZ Imobiliare
Fara comentarii
adauga comentariu