Programul Prima Casa are fonduri pana la sfarsitul anului!
Cei mai importanti jucatori de pe piata bancara romaneasca au obtinut de la Ministerul de Finante suplimentarea plafonului de garantii pentru creditul Prima Casa cu 105 milioane de euro. Astfel oficialii de la BCR si BRD anunta ca fondurile le vor ajunge pana la finalul anului.
“Suma ramasa din plafonul actual este sub 8 milioane de euro si deja banca a solicitat si obtinut sume din noul plafon aprobat pentru anul 2012. BRD este capabila in acest moment sa sustina toate cererile de creditare din programul Prima Casa pana la finalul acestui an”, a declarat Adrian Jantea, director de promovare si distributie persoane fizice in cadrul BRD.
BRD a obtinut o suplimentare cu 60 de milioane de euro a plafonului de garantii, iar BCR 45 de milioane de euro.
“Numarul cererilor este in crestere continua in ultimile luni, astfel ca ne apropiem rapid de plafonul de garantare alocat”, a precizat Ioana Matei, sef departament credite garantate in cadrul BCR.
De asemenea, CEC Bank a mai primit o suplimentare a plafonului de garantii cu 11,5 milioane de euro din partea Guvernului. Celelalte banci comerciale inscrise in program nu au facut declaratii cu privire la acest aspect, desi in luna iulie statul a suplimentat garantiile pentru Prima Casa cu 200 de milioane de euro.
Pentru a beneficia de suplimentarea fondurilor, bancile trebuie sa notifice Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri cu cel putin 30 de zile inainte de data la care estimeaza ca vor epuiza garantiile primite deja.
Sursa: Ziarul Financiar
Echipa Blitz Imobiliare, Leonard M.
Fara comentarii
adauga comentariu