Scumpirea creditelor ipotecare nu a fost eliminata din discutie

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Dezbaterile in marginea deciziei BNR de a restrictiona programele de creditare sunt abia la inceput, ceea ce inseamna ca toate informatiile facute publice pana in momentul intrarii in vigoare a noilor norme sunt si vor fi pasagere si irelevante. Aceasta atentionare vine pe fondul entuziasmului generat, acum cateva zile, de o asa-zisa decizie a institutiei financiare de a nu mai restrictiona creditele ipotecare in euro.

Reprezentantii BNR au declarat, in aceasta ordine de idei, ca scumpirea imprumuturilor imobiliare si ipotecare nu a fost eliminata din discutie.  Mai mult decat atat, restrictionarea creditarii prin intermediul scumpirii dramatice a costurilor continua sa fie o alternativa intens dezbatuta.

Presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Ghetea, a declarat ca a transmis catre BNR 60 de propuneri privind noul regulament de creditare pentru persoanele fizice. Acestea au fost primite bine de oficialii BNR, care au si aprobat jumatate dintre propunerile cu pricina, la nivel tehnic.

Cele mai importante modificari, spune Ghetea, sunt cele care privesc creditele imobiliare si ipotecare. Daca acestea s-ar scumpi atat de mult pe cat au aratat normele initiale ale BNR, efectele se vor simti puternic atat in sistemul bancar, care va fi blocat din nou, cat si in intreaga economie.

Este vorba despre afectarea, in general, a activitatii de creditare intr-un domeniu foarte important, precum este cel al constructiei de locuinte. Este un segment care nu intereseaza doar persoanele fizice, ci si antreprenorii care construiesc aceste locuinte. Noi am propus pastrarea conditiilor actuale si, la nivel tehnic, BNR a acceptat aceasta sugestie. Daca la nivel de Consiliu de Administraţie se va hotari altfel, nu mai depinde de noi. Nu este simplu sa convingi pe cineva ca ceea ce propui este bine, logic si, mai ales, acceptabil din punct de vedere al activitatii bancare, a declarat Ghetea.

BNR nu poate accepta toate propunerile bancilor, pentru simplul motiv ca interesele unei institutii comerciale nu coincid cu cele ale Bancii Nationale, spun unii analisti financiari.

De obicei, bancile comerciale, care au ca obiectiv profitabilitatea, nu pot avea aceleasi principii ca BNR, care supraveghează din punct de vedere prudential activitatea bancilor comerciale. Important este sa gasim solutii impreuna, a mai spus presedintele ARB.

Radu Ghetea anticipeaza ca noul regulament privind creditarea va putea fi aplicat, cel mai probabil, din luna decembrie, dupa ce vor fi parcurse toate etapele impuse de procedura.

Sursa: Imopedia.ro

Echipa BLITZ Imobiliare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *