Se renegociaza contractul pentru Autostrada Transilvania
S-a crezut la un moment dat ca Autostrada Brasov – Cluj –Bors nu se va mai face, sau ca se va face, insa cu o alta companie. Iata ca impasul in care s-a ajuns cu acest proiect este pe cale de a fi depasit fara a se recurge la masuri extreme.
Daniel Draghia, directorul general al Companiei de Drumuri, a declarat recent ca nu se va rezilia niciun contract, si ca se va negocia cu Bechtel in vederea revizuirii graficului, a esalonarii datoriilor si a reducerii costurilor.
„Ii asteptam pe cei de la Bechtel in vederea negocierii. Nu se discuta de reziliere, ci de o scadere a costurilor. Negociem cu Bechtel reducerea costurilor, ca sa se incadreze in standardele actuale, revizuirea graficului si esalonarea datoriilor. Costurile ar putea fi reduse cu 35%“, a declarat Draghia.
Cei de la Bloombiz.ro ne informeaza ca datoria Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania trece considerabil de suma de 111 milioane de euro, din care peste 21 milioane reprezinta doar TVA-ul.
“Pentru proiectul Autostrada Brasov – Cluj – Bors, in anul 2010, bugetul aprobat initial a fost de 977 milioane lei, iar datoriile inregistrate in luna ianuarie 2010 se ridicau la 903 milioane lei, din care 867 milioane lei numai la constructor. Totodata, in anul 2010 lucrarile s-au concentrat pe sectiunea Campia Turzii – Gilau, pentru punerea in functiune a tronsonului Campia Turzii – Turda, valoarea acestora fiind de circa 99 milioane euro. Pentru plata datoriilor au fost aprobate in luna decembrie 2010 doua Hotarari de Guvern prin care au fost alocati din fondul de rezerva la dispozitia guvernului 16 milioane euro“, ne informeaza reprezentantii CNADNR.
Desi costul pe kilometru a fost stabilit initial la suma de 5,4 milioane euro, Sectiunea 2B Campia Turzii – Gilau a devenit mult mai costisitoare, costul pe kilometru ajungand la suma deloc neglijabila de 16 milioane euro.
“Pana in prezent, desi a fost atacata doar 26% din lucrare, din care in operare 12,5%, cheltuielile se ridica la 5,2 miliarde lei (Bugetul alocat Autostrazii Transilvania in perioada 2004 – 2011). Sunt demarate negocieri cu antreprenorul pentru stabilirea unui program de lucrari in perioada 2011 – 2012 si reducerea costurilor de constructie“, au completat reprezentantii CNADNR.
Deocamdata atat despre CNADNR si datoriile catre compania americana Bechtel. Asteptam cu interes rezultatul negocierilor.
Echipa BLITZ Imobiliare – moderator Georgian Sas
Fara comentarii
adauga comentariu