SUA: Cel mai mare program de ajutor de la inceputul crizei se afla in impas inainte de demarare!
Pentru ca numarul proprietarilor de locuinte care se afla in incapacitate de a restitui creditele ipotecare se apropie de 1 milion, semnalul de alarma a fost tras la Washington, iar reprezentantii guvernamentali au propus un plan de salvare a acestora de la executarea silita.
In anii de criza imobiliara acuta, proprietatile s-au devalorizat masiv, iar sumele imprumutate de la banca depasesc cu mult valoarea actuala a proprietatilor imobiliare. Prin proiectul propus, in conditiile in care reprezentantii federali isi vor da acordul, acesti proprietari aflati in impas financiar vor putea fi scutiti cu pana la 20.000 de dolari din valoarea contractelor de imprumut.
“Documentele au fost deja trimise procurorilor generali, iar acestia urmeaza sa comunice un raspuns in scurt timp. Unii dintre ei si-au dat deja acordul, asa ca ne asteptam ca detaliile programului sa fie finalizate in zilele ce urmeaza”, a declarat pentru CNN, Shaun Donovan, secretarul Departamentului Locuintelor si a Dezvoltarii Urbane.
Planurile autoritatilor de la Washington se pare ca nu se potrivesc cu cele din teritoriu
Deja procurorii generali din cateva state au declarat ca nu sustin un astfel de proiect si acesta pare sa se impiedice inca de la prima treapta pe care o are de urcat pana a fi aprobat. Negocierile insa continua, iar acestea se duc pe de o parte intre agentiile federale(Departamentul de Justitie, Departamentul Locuintelor si Dezvoltarii Urbane), procurorii generali ai tuturor statelor si de asemenea reprezentantii institutiilor financiare, printre care Bank of America, JPMorgan Chase, Citigroup, Wells Fargo, Ally Financial. Estimarile specialistilor prezinta o suma totala uriasa, de apoximativ 25 de miliarde de dolari, pentru acest proiect.
Sursa: www.imopedia.ro
Echipa Blitz Imobiliare, moderator Leonard M.
Fara comentarii
adauga comentariu