Totul despre caminul zodiei Rac

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Fascinant si misterios, Racul ne va da indicii despre latura feminina a oricarei conjuncturi, informandu-ne in legatura cu tot ceea ce inseamna pentru noi familie, casa, camin. Acesta este semnul sub care se afla intiparit, in fiecare dintre noi, sentimentul apartenentei la un colectiv, natie sau rasa, reprezentand totodata educatia primita in primii ani de viata.

Mari iubitori ai copilariei, ei insisi in permanenta copii, Racii vor opta pentru spatii semiinchise, protectoare, in care liniile vor curge lin, fara ascutisuri sau protuberante violente, ideea de intim fiind cea care va domina, in general, gusturile Racului si, contrar spuselor despre meteahna lui de a da inapoi, aflati ca nu va ceda niciodata in fata propriilor sale gusturi, nici chiar atunci cand va fi aspru sanctionat pentru alegerea facuta.

Aproape in permanenta cu gandul la trecut, Racul matur simte nevoia sa-si populeze casa cu prezente ale vietii sale infantile sau adolescentine. De aceea, nu ar trebui sa constituie un motiv de mirare faptul ca adeseori vom gasi in casa Racului, sa zicem, balansoarul bunicii sau ochelarii sparti ai unchiului, lucruri poate absolut stinghere in contextul celorlalte aranjamente, dar cu siguranta foarte la locul lor, in sufletul sau.

Destul de comozi si adesea visatori (trasaturi comune, de altfel, tuturor semnelor de apa), Racii se vor odihni mai mult decat este necesar, situandu-se astfel in topul celor mai lenese zodii, fiind mai emotivi decat e cazul exact cand nu trebuie si invers, fapt pentru care dormitorul va avea tendinta, suparatoare uneori, de a se extinde pana in bucatarie. Odata ajunsi in bucatarie vom sublinia si apetitul rafinat pentru mesele preparate cu mult mestesug si care, fara suparare, vor mai trimite pentru inca o jumatate de zi, pe curajosul Rac, in patul atat de indragit.

Sentimental fara leac, fermecator, mereu elegant in preajma fiintelor dragi, manierat si curtenitor, Racul este un partener fara seaman, un adevarat gentleman. El va sti intotdeauna pana unde sa insiste in problemele mai delicate ale cuplului, fara a deveni suparator, rasfatandu-si alesul/aleasa inimii, dedicandu-i-se in intregime. In acelasi context, trebuie sa spunem ca secretul acestui semn este tandretea.

Draperiile verzi si tapiteriile din materiale naturale, cu ornamente simple, geometrice, covoarele moi si mitoase, pernele mari, aerul curat sunt elemente absolut necesare pentru confortul Racului, iar daca mai adaugam la acestea si cromatica formata din gama verde-albastrui vom transforma spatiul vital al Racului intr-un adevarat paradis terestru.

Bucataria amenajata in stil rustic, dupa posibilitati, cu geamurile orientate spre nord si pardoseala din materiale apte sa mentina o temperatura scazuta, cum ar fi piatra sau gresia, vor crea o atmosfera racoroasa, care va ajuta mai ales in verile toride, mai putin placute Racului. Un living de forma ovala, cu ferestrele orientate spre rasarit, atent zugravit in culori din gama vernilului, cu tavanul intr-un ton mai inchis si mai rece sunt doar cateva sugestii care vor aduce in casa acestui semn de apa starea propice unui trai fara probleme.

Copilul Rac

Nu simpla va fi sarcina parintilor care au un copil Rac. Foarte timid, acesta nu va obiecta niciodata atunci cand ceva nu-i convine, iar starea de nemultumire se va reflecta in alte zone mai putin clare pentru un adult. Prezenta parintilor in viata unui copil Rac este, poate, mai importanta decat in viata nativilor din alte zodii. Introvertit si satisfacut de foarte timpuriu cu propria-i lume imaginara, va avea nevoie de porti sufletesti deschise de la toti apropiatii, de la toate rudele cu care contactul este frecvent. Este de recomandat ca dormitorul matrimonial si camera copilului sa fie cat mai apropiate, idealul constituindu-l o usa comuna sau un perete de sticla, permitandu-se astfel parintilor sa-l urmareasca permanent. Aceasta necesitate este data de faptul ca tot ceea ce tine de dorintele, implinirile sau nemultumirile, ori visurile micului Rac va trebui ghicit, dedus din actiunile sale.

Sursa: www.casamea.ro

Echipa Blitz Imobiliare, Leonard Munteanu

Blitz Imobiliare - Agentie Imobiliara Cluj

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *