UE ne finanteaza programul de reabilitare termica

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Am fost informati in urma cu 3 saptamani ca Elena Udrea intentioneaza sa finanteze programul de reabilitare termina a blocurilor cu fonduri europene.

Desi negocierile inca nu au fost demarate, oficialii guvernamentali sunt convinsi ca reprezentantii Uniunii Europene vor aproba aceasta solicitare, in speranta ca Romania isi va eficientiza, astfel, consumul de energie.

Avand in vedere ca eminentele cenusii de peste granite investesc intens si sustinut in proiectele „verzi”, si mai luand in calcul ca tara noastra este paupera, suntem si noi relativ convinsi ca ni se vor aloca fonduri consistente pentru acest program salutar.

Democrat-liberalii au analizat, in mod special, care ar fi modalitatea cea mai convenabila pentru Romania in ceea ce priveste modul de alocare al fondurilor de coeziune, estimate la 376 miliarde de euro la nivelul intregii Uniuni in intervalul 2014-2020.

Ne intereseaza ca perspectivele de dezvoltare ale Romaniei sa se regaseasca in viitorul exercitiu financiar al Uniunii Europene. Este vorba de finantarea operatiunii de cadastrare a Romaniei, care este o problema veche si sunt foarte multe situatii in care datorita lipsei unui cadastru clar la nivel national, multe decizii administrative de dezvoltare nu pot fi luate. In al doilea rand, este vorba de atragerea de fonduri europene in zone cu potential de risc natural“, a spus deputatul Sever Voinescu.

Purtatorul de cuvant al PDL a estimat ca sprijinul pe care Uniunea il acorda operatiunii de reabilitare termica, precum si faptul ca ea are loc in mai multe tari, sunt argumente solide in favoarea finantarii acestui program din fondurile de coeziune.

Prin urmare, exista posibilitatea ca inca de pe situatia financiara actuala sa putem duce anumite fonduri europene pe programul de reabilitare termica, dar exista si posibilitatea ca pe exercitiul 2014-2020 sa putem aduce fonduri europene pentru aceasta actiune“, a mai declarat Sever Voinescu, adaugand ca subiectul va fi analizat in perioada urmatoare in toate partidele de guvernamant din Romania.

Potrivit unei analize realizate de expertii companiei Saint-Gobain Glass Romania, daca toti proprietarii de locuinte si-ar inlocui ferestrele vechi si inoperante cu cele termoizolante, s-ar economisi, la nivel national, circa 1 miliard de euro pe an.

Reticenta proprietarilor in privinta acestei investitii de foarte mica amploare este inexplicabila. Ferestrele termoizolante costa cu doar cativa euro in plus, insa aduc economii la intretinere de pana la 60%.

Conform studiului Saint-Gobain Glass, nu mai putin de 15% din caldura dintr-o locuinta se pierde prin ferestre si usi. Mai mult decat atat, aproximativ 80% din eficienta energetica a unei ferestre este data de sticla, doar 20% revenind tamplariei.

Am cerut sa ni se permita reabilitarea termica cu fonduri europene. Ne-am gandit sa cerem de la Comisia Europeana 200 milioane de euro pentru reabilitarea termica“, a declarat Udrea intr-o conferinta de presa, declarand ca, in cazul unui refuz, reabilitarea cu pricina va fi demarata cu banii din alte programe.

Sursa: Imopedia.ro

Echipa BLITZ Imobiliare – moderator Georgian Sas

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *